Este ziua lui Isus!


 DETALII ARTICOL


Introducere in teologie - Dumnezeu Creatorul
adaugat la data 2005-05-25 12:52:54

Introducere in Teologie


I. DUMNEZEU CREATORUL

1. DEFINITII ALE LUI DUMNEZEU

Prin “Dumnezeu” intelegem acea fiinta eterna care a creat toate lucrurile vazute si nevazute. El singur este cu desavirsire sfint si bun, a fost dintotdeauna in existenta si vesnic va fi, o singura persoana in intreita fiinta: Tatal, Fiul si Duhul Sfint. Marele teolog baptist A. H. Strong ne-a lasat urmatoarea definitie pentru Dumnezeu:

“Dumnezeu este spiritul infinit si perfect in care isi au sursa, suportul si scopul toate lucrurile”.(Augustus Hopkins Strong, Systematic Theology, Philadelphia: The Judson Press, 1907, p.52)

Catechismul Westminster ne propune definitia:

“Un Spirit infinit, etern si neschimbator in fiinta, intelepciunea, puterea, dreptatea, bunatatea si adevarul Sau” (p.52)

Ambele definitii de mai sus scot in relief un anumit numar de caracteristici ale dumnezeirii. Mai intii, Dumnezeu este descris ca spirit, ceea ce inseamna ca El nu este restrins la un trup sau o forma materiala, cu greutate, marime sau alte caracteristici fizice. Ca spirit, Dumnezeu nu are carne si oase asemenea oamenilor.

In al doilea rind, Dumnezeu este o persoana; adica El poseda caracteristici ca acestea: intelepciune, vointa, simtire, capacitatea de a planui, etc. Dumnezeu a facut intr-adevar planuri in Sine Insusi si le duce la indeplinire sigur si fara greseala.

In al treilea rind, Dumnezeu este infinit; ceea ce inseamna ca El nu este limitat decit de bunatatea Sa, iar aceasta bunatate a Sa este ceea ce ne intereseaza pe noi, caci sintem cu totii pacatosi si vinovati inaintea Lui. Din pacate, de-a lungul istoriei, oamenii au neglijat sa tina seama de bunatatea lui Dumnezeu si s-au apropiat mereu de domeniul supranaturalului cu teama, imaginindu-si-L pe Dumnezeu ca pe o fiinta teribil de periculoasa, care trebuie temuta, nu iubita. Adevarul este exact contrariul. Biblia ni-L prezinta mereu pe Dumnezeu in bunatatea Sa si in pornirea Sa binevoitoare fata de aceia care accepta sa-si puna toata nadejdea in El. Fara nici o indoiala, primele doua atribute ale lui Dumnezeu in ordinea marimii, asa cum sint ele prezentate in Biblie, sint: dragostea si sfintenia. Prin dragostea Sa intelegem atitudinea Lui binevoitoare fata de creatura Sa, iar prin sfintenie intelegem separarea Lui completa de orice lucru nedesavirsit si rau.

2. NUME BIBLICE SI DESCRIERI ALE LUI DUMNEZEU

In Vechiul Testament, Dumnezeu este identificat prin citeva nume diferite, dintre care amintim aici: El, Eloah, si mai ales Elohim. Semnificatia exacta a acestor nume nu poate fi precizata astazi cu certitudine. Dintre cele trei, cel de al doilea este cel mai rar folosit, aparind numai de 57 de ori in intreg Vechiul Testament.(Unele dintre aceste date au fost extrase din The Enghishmans Hebrew and Chaldee Concordance, London: Longman, Green, Brown, and Longmans, 1843).

"EL" este folosit de aproximativ 217 ori si ingemineaza probabil notiunea de putere, forta. Eloah este un termen oarecum mai poetic. Elohim apare de peste 2.570 de ori in Vechiul Testament si este inteles de cei mai multi comentatori biblici ca un plural de majestate al dumnezeirii. Altii vad in aceasta forma de plural o indicatie a trinitatii lui Dumnezeu, caci desi este un plural masculin, acest nume apare intotdeauna in Scriptura insotit de un verb la singular.

Un alt termen folosit in mod curent ca nume al lui Dumnezeu este "Elion", care apare de aproximativ 30 de ori in textul Vechiului Testament, fiind tradus de cele mai multe ori prin: “Cel Preainalt”. Numirea

"El Sadai" este folosita cam de 49 de ori in Vechiul Testament, si este tradusa de obicei prin: “Cel Atotputernic”. Este posibil insa ca sensul primordial al acestui nume sa fi fost: “Stapinul milos”. Cu alte cuvinte, El nu este numai puternic (stapin), ci Ii si place sa-Si foloseasca puterea pentru protectia si binele nostru.

De departe, cel mai des intilnit nume al lui Dumnezeu in Vechiul Testament este numele sub care s-a descoperit El israelitilor. Forma poetica a acestui nume, "Iah", apare de 50 de ori in Scriptura. Ea este accea care se folosea in expresiile compuse consacrate laudei: “Haleluiah” (slavit sa fie Domnul!) sau numelor: Ieremi-ia, Isa-ia, Mica-iah, etc.. Cea mai cunoscuta formulare a lui “Iah” este celebrul tetragrammaton “IHWH”, care apare tradus in unele Biblii prin “Domnul”, iar in altele prin Iehova. Cea de a doua forma, Iehova, a aparut din cauza reticentei evreilor de a pronunta Numele Sfint. Ei i-au inlocuit vocalele cu acelea din numirea “Adonai”. Astazi, pronuntarea originala a tetragrammatonului s-a pierdut cu desavirsire. Unii comentatori spun ca cea mai probabila ar fi: Iahweh. Acest nume al lui Dumnezeu apare de 6.823 de ori in Vechiul Testament.

Asa cum am amintit deja, evreii mai aveau si un alt nume pentru Dumnezeu si anume: "Adonai" (Domnul, Stapinul). El apare de 400 de ori in Vechiul Testament. Pe linga aceste nume mai exista in Biblie si un alt numar de termeni descriptivi care-L identifica pe Dumnezeu. El este caracterizat ca: Domnul ostirilor, macar ca astazi nu se mai stie precis daca aceste ostiri erau o referire la multimea ingerilor, la multimea evreilor sau la multimea stelelor de pe cer.

O alta numire folosita pentru Dumnezeu a fost “Ehieh”, asemanatoare cu numele “Iahweh”. In Exodul 3:14 acest termen este tradus prin: “Eu sint Cel ce sint”. Thomas Reed este de parere ca insemnatatea ei in idiomatica evreiasca este: “Voi fi tot ceea ce veti avea nevoie atunci cind va fi nevoie”.(I.S.B.E. (James Orr, revizuita de Melvin G. Kyle; The International Standard Bible Encyclopedia, Grand Rapids, Mich.: Eerdmans, in 5 volume, 1939, II, p.1254.) Un alt lingvist sugereaza ca acest nume ar fi “pecetea legamintului prin care Dumnezeu se angajeaza sa fie cu Israelul in toate veacurile care vor veni”.(Idem, II, p.1267.)

Dumnezeu este identificat si prin alte nume descriptive ca: Imparatul, Datatorul Legii, Judecatorul, Stinca, Cetatuia, Turnul de scapare, Mintuitorul, Pastorul, Rasplata cea foarte mare, Scutul, etc. Una dintre cele mai frumoase este: Sfintul lui Israel, care apare de 30 de ori in text. Dumnezeu mai este descris si ca: Locul de scapare al celui credincios.

Exista trei perifraze compuse cu ajutorul numelui: Iahweh sau Iehova. "Iehova-Iire" (Gen. 22:14) care inseamna: “Domnul va purta de grija”; "Iehova-Nisi" (Exod. 17:15), care inseamna: “Domnul, steagul meu”; si "Iehova-Salom" (Judecat. 6:24), care inseamna: “Domnul pacii”.

Noul Testament nu contine o asemenea varietate de nume pentru identificarea lui Dumnezeu. De fapt, in originalul grecesc este folosit un singur nume comun: "Theos", care a fost tradus la noi prin: Dumnezeu. Mai este numit si Cel Atotputernic in 2 Corinteni 6:18, unde este de fapt un citat din Vechiul Testament, si inca in alte 9 locuri din cartea Apocalipsei. Tot cartea Apocalipsa Il mai numeste si: Alfa si Omega (prima si ultima litera din alfabetul grecesc), cu semnificatia de: “Cel dintii si cel de pe urma”.

O alta expresie care mai apare in Noul Testament este: "Kirios", (Domnul), care era folosita in societate ca o forma de respect pentru oameni, dar si pentru Dumnezeu si chiar pentru Mesia. Isus este numit asa mai ales in epistole; de fapt, apostolul Pavel ne spune ca: “Isus este Domnul!” a fost una din primele proclamatii din marturisirea de credinta crestina.(1 Cor. 12:3.)

Probabil ca cel mai duios nume dat lui Dumnezeu in Noul Testament este acela de "Tata". Desi mai fusese folosit de citeva ori si in Vechiul Testament, acest termen este consacrat abia in Noul Testament pentru a ne descoperi ceva din natura launtrica a lui Dumnezeu si din intentiile pe care le are El cu oamenii. “Tata”, devine astfel numirea caracteristica a lui Dumnezeu in Noul Testament. Ea aduce cu ea o incarcatura de dragoste, de grija, de tandrete si de protectie si ne asigura de faptul ca Dumnezeu este plin de bunavointa si vrea sa ne ia linga Sine si sa ne poarte de grija.

Dintr-un alt punct de vedere, cele mai solemne declaratii despre Dumnezeu din Noul Testament sint urmatoarele trei:

(1) Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24 ),
(2) Dumnezeu este Lumina (1 Ioan 1:5 ), si
(3) Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8,16. ).

Apostolul Pavel obisnuieste sa-L numeasca pe Dumnezeu: “Cel ce a inviat din morti pe Isus Hristos” (Rom. 4:24; 8:11 10:9; etc.)

3. ATRIBUTELE LUI DUMNEZEU

De-a lungul intregii istorii, strigatul omenirii a fost: Poate oare fi cunoscut Dumnezeu? Daca ne intoarcem spatele revelatiei divine, raspunsul va ramine pururi: Nu, asa ceva este imposibil!

Biblia ne spune ca Dumnezeu a ales sa ni Se descopere in doua feluri:

El ne-a dat o descoperire verbala prin intermediul anumitor persoane alese special pentru a scrie cartile Scripturii si, in al doilea rind, El ni S-a descoperit pe Sine deplin prin persoana si lucrarea Domnului Isus Hristos.

Autorul epistolei catre Evrei ne spune ca:
“Dupa ce a vorbit in vechime parintilor nostri prin prooroci, in multe rinduri si in multe chipuri, Dumnezeu, la sfirsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus mostenitor al tuturor lucrurilor, si prin care a facut si veacurile” (Evrei 1:1, 2.)

Bineinteles ca nici o revelatie scrisa nu va reusi vreodata sa descrie complet o persoana, de aceea vom spune ca numai Isus Hristos a reusit in mod desavirsit sa ni-L arate pe Dumnezeu. Iata ce ii spune El lui Filip: “De atita vreme sint cu voi, si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal. Cum zici tu dar: Arata-ne pe Tatal?” (Ioan 14:9.) Singura revelatie desavirsita a lui Dumnezeu ne-a fost adusa prin Hristos. Tot ceea ce poate si trebuie sa cunoasca omul despre Dumnezeu ne-a fost aratat in persoana si lucrarea Sa. Hristos este “chipul Dumnezeului nevazut” (Col. 1:15, 19; 2:9). Filosofia omeneasca este foarte grabita sa sublinieze cit de dificil este, daca nu imposibil, pentru Dumnezeu sa intre intr-o legatura cu omul aflat in perimetrul restrins al istoriei (timp si spatiu). Biblia declara insa raspicat ca Dumnezeu a facut exact acest lucru: El, spirit infinit si perfect a intrat in istorie si a stabilit o legatura mintuitoare cu oamenii. N-are nici un fel de importanta daca omul este sau nu capabil sa priceapa cum a fost cu putinta acest lucru. Biblia marturiseste clar ca el s-a intimplat, iar Domnul Isus este dovada suprema ca Dumnezeu s-a apropiat de noi ca sa ni Se descopere.

Sint de parere ca teologii n-au tratat inca suficient importanta intruparii lui Hristos si superioritatea revelatiei prin Fiul, fata de orice alta forma de revelatie verbala din istorie. Cred ca ar trebui sa staruim mai mult asupra felului in care viata si faptele lui Hristos au ilustrat atribute din fiinta divina, care ar fi ramas altfel doar niste simple abstractii verbale ale Scripturii. (James Hastimgs, A Dictionary of Christ and the Gospels, New York Charles Scribners Sons, 1908, p.139-143.)

Unul dintre cele mai complete studii asupra atributelor lui Dumnezeu este acela realizat de teologul baptist: A. H. Strong (1836 - 1921). (Lucrarea citata mai sus, pp.243-303.) In general, doar cu citeva mici modificari, studiul din acest capitol va urmari materialul furnizat de acest foarte studios comentator.

Strong imparte atributele lui Dumnezeu in doua clase; cele care se aplica direct si particular numai lui Dumnezeu insusi fara sa se reflecte asupra creaturilor Sale, numite din aceasta cauza: atribute absolute sau netransmisibile, si cele care sint manifestate de Dumnezeu in relatia Sa nemijlocita cu lucrurile create, in special cu omenirea. Acestea din urma poarta numele de: atribute transmisibile. Prin “atributele lui Dumnezeu” intelegem bineinteles: “anumite aspecte ale fiintei divine in manifestarile ei”. Multimea de atribute nu inseamna ca Dumnezeu este alcatuit din mai multe parti distincte care functioneaza izolat, ci doar ca, in descoperirea Lui de Sine, Dumnezeu ne-a lasat sa intrezarim anumite caracteristici ale divinitatii, ca un fel de scinteieri ale luminii cind ea se intilneste cu unduirile de la suprafata apei. Atributele sint fatete diferite sau calitati distincte ale personalitatii.

Atributele absolute
1. Unul dintre primele lucruri care trebuiesc accentuate cind vorbim despre Dumnezeu este spiritualitatea. Dumnezeu este duh (spirit). Acesta este mesajul purtat spre noi de intreaga Scriptura si confirmat de Isus Hristos Insusi. Prin acest lucru intelegem ca Dumnezeu nu este limitat de nici un fel de structura materiala. El nu are trup, este invizibil. Aceasta informatie a Bibliei da o lovitura de moarte panteismului pagin care sustine ca Dumnezeu este in toate lucrurile create si se identifica cu creatia. Dumnezeu nu este o parte a materiei. El nu este dependent de materie, ci locuieste in afara ei. Dumnezeu este creatorul materiei.
Scriptura Il prezinta pe Dumnezeu ca fiind “un Dumnezeu viu” (Ieremia 10:10.), “Dumnezeul cel viu” (1 Tesal. 1:9.) “Cel ce are viata in Sine”(Ioan 5:26.). Din aceasta cauza, ca o revelatie a lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos a putut sa spuna: “Eu sint Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decit prin Mine”.(Ioan 14:6.)

In timpul vietii Sale pamintesti, Domnul Isus s-a descoperit pe Sine ca izvor al vietii: atit spirituale, cit si fizice. El i-a spus fiului vaduvei din Nain: “Tinerelule, scoala-te iti spun”. Mortul a sezut in capul oaselor si a inceput sa vorbeasca. Isus l-a dat inapoi maicii lui. Toti au fost cuprinsi de frica, slaveau pe Dumnezeu, si ziceau: ?
“Un mare prooroc s-a ridicat intre noi; si Dumnezeu a cercetat pe poporul Sau!”(Luca 7:14-16.)

Fiicei lui Iair i-a vorbit chiar in aramaica ei nativa, spunindu-i: “Talita cumi”, care talmacit inseamna: “Fetito, scoala-te, iti zic!” Indata fetita s-a sculat, si a inceput sa umble; caci era de doisprezece ani. Ei au ramas incremeniti”.(Marcu 5:41, 42.)

Celui care murise de patru zile, Isus i-a putut spune: “Lazare, vino afara!” Si mortul a iesit cu miinile si cu picioarele legate cu fisii de pinza, si cu fata infasurata cu un stergar. Isus le-a zis: “Deslegati-l, si lasati-l sa mearga”.(Ioan 11:43, 44.)

Dar Isus n-a avut putere numai asupra vietii biologice, El Si-a manifestat autoritatea si asupra vietii spirituale, luindu-i pe pacatosi si transformindu-i in sfinti. El l-a putut lua pe avarul Zacheu si l-a transformat intr-un copil smerit al lui Dumnezeu, gata sa-si indrepte toate greselile facute. (Luca 19:8-10.) El s-a putut apropia de un suflet chinuit ca acela al Mariei Magdalena, stapinita de sapte draci, si a putut sa-i redea nevinovatia si sanatatea.(Luca 8:2.) El l-a putut lua pe un om rudimentar si pripit ca pescarul Petru si l-a putut maturiza ?
intr-o stinca duhovniceasca asezata la temelia edificiului spiritual al Bisericii. (Marcu 14:71; Mat. 16:13-20.) Domnul Isus a putut lua un om pornit sa persecute si sa pedepseasca ca Pavel si sa-l transforme in cel mai mare misionar al tuturor timpurilor.(1 Cor. 15:9,10.) Cu adevarat, Domnul Isus ni L- a aratat pe Tatal in toata puterea Lui autoritara asupra vietii fizice si spirituale. El nu este numai o revelatie a lui Dumnezeu, ci Revelatia insasi, unica descoperire desavirsita a Tatalui.

2. Biblia ni-L prezinta pe Dumnezeu ca pe o Personalitate auto-suficienta si constienta de sine. Aceasta inseamna ca Dumnezeu cunoaste, simte si are vointa proprie. Mai inseamna si ca El alcatuieste planuri in Sine Insusi si le duce apoi la indeplinire. Posibilitatea noastra de a-L cunoaste pe Dumnezeu este inlesnita de faptul ca El ne-a facut “dupa chipul si asemanarea Sa” si noi avem, ca si El, posibilitatea sa gindim, sa intelegem, sa simtim procesele de vointa. Omul este o personalitate de sine statatoare si auto-determinata numai in sens relativ.

Numai Dumnezeu este o astfel de personalitate in cel mai absolut sens al cuvintului. Faptul ca Dumnezeu este o personalitate duce la concluzia ca El este in stare sa lucreze, sa sfinteasca, sa pedepseasca, sa rascumpere, sa asculte rugaciunile, sa mingiie si sa-i intareasca pe aceia care fac parte din poporul Sau. El poate deasemenea sa poarte de grija celor ce sint ai Lui.(Vezi cartea teologului Reformat G. C. Berkouwer: The Providence of God, Grand Rapids, Mich.: Eerdmans, 1952)

Ca personalitate, cu Dumnezeu se poate dialoga in chip rational prin rugaciune, nu prin tot felul de formule magice abracadabrante folosite in magie si in religiile pagine neroditoare. El nu poate fi declansat si obligat sa actioneze prin formule secrete sau “parole mistice” si nu poate fi fortat sa se inhame la propriile noastre dorinte umane ambitioase. Iata ce spune Biblia despre practicile pagine ne-crestine si despre conceptiile mistice din practicile religioase interzise prin legea lui Moise:

“Dupa ce vei intra in tara pe care ti-o da Domnul, Dumnezeul tau, sa nu te inveti sa faci dupa uriciunile neamurilor acelora. Sa nu fie la tine nimeni care sa-si treaca fiul sau fiica lui prin foc, nimeni care sa aiba mestesugul de ghicitor, de cititor in stele, de vestitor al viitorului, de vrajitor, de descintator, nimeni care sa intrebe pe cei ce cheama duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care sa intrebe pe morti. Caci oricine face aceste lucruri este o uriciune inaintea Domnului; si din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tau, pe aceste neamuri dinaintea ta. Tu sa te tii in totul totului tot numai de Domnul Dumnezeul tau. Caci neamurile acelea pe care le vei izgoni, asculta de cei ce citesc in stele si de ghicitori; dar tie; Domnul Dumnezeul tau, nu-ti ingaduie lucrul acesta”.(Deut. 18:9-14.)

Ca personalitate, Dumnezeu respecta fiinta umana creata si o lasa sa- si exerseze libera vointa si capacitatea de alegere. Nu este adevarat ca Dumnezeu este un fel de despot absolut care le-a fixat tuturora rolul predestinat pe care trebuie sa-l joace in marea drama a istoriei. O astfel de predestinare absoluta ar fi transformat lumea intr-un circ, si ar fi anihilat orice forma de responsabilitate personala din partea omului. Dumnezeu l-a creat pe om liber. Creatura poate zadarnici planul lui Dumnezeu cu privire la ea. Este scris ca: “Oamenii setosi de singe si de inselaciune, nu vor ajunge nici jumatate din zilele lor”(Psalm 55:23) si ca “Frica de Domnul lungeste zilele, dar anii celui rau sint scurtati”(Prov. 10:27.). Deasemenea despre poporul din timpul lui Hristos este scris ca:
“... tot norodul care L-a auzit, si chiar vamesii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan; dar fariseii si invatatorii Legii au zadarnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui Ioan” (Luca 9:29-30.).

O a doua grupare de atribute absolute si netransmisibile are de a face cu Infinitatea lui Dumnezeu. Ea include existenta de Sine sau absoluta Lui independenta ca fiinta, imutabilitatea sau neschimbabilitatea Sa in fiinta si natura si singularitatea sau unicitatea Sa.

3. Existenta de Sine sau independenta Lui absoluta ca fiinta inseamna ca Dumnezeu nu este determinat de nimic exterior in gindire (Rom. 11:33-36.), vointa (Dan. 4:35; Rom. 9:19-21; Efes. 1:5; Apoc. 4:11.), putere (Psalm. 115:3.), intelepciune (Psalm. 33:11.), etc. In acest context, trebuie spus ca ceea ce-L pune in miscare pe Dumnezeu, inundind deopotriva toate celelalte atribute ale Sale, este dragostea (Exod. 20:6; 1 Ioan 4:8, 16.). Independenta absoluta nu inseamna ca Dumnezeu este un Suveran rece si fara simtire, ci mai degraba ca El este cineva in care ne putem increde. Si asta ne da si noua stabilitate (Psalm. 46). Dumnezeu este tot ceea ce are nevoie o fetita care se roaga sub darimaturile cauzate de bombe: “Doamne, Dumnezeule, ai mila de ?
mine si scapa-ma de aici”.

4. Imutabilitatea lui Dumnezeu sau neschimbabilitatea Lui inseamna ca El nu sufera alterari in caracterul si in natura Lui interioara. Dumnezeu nu evolueaza. El nu se schimba, ci ramine intotdeauna la fel cu Sine insusi. Exista foarte multe texte biblice care declara ca Dumnezeu nu se schimba(Mal. 3:6.), si ca in El nu este nici schimbare, nici umbra de mutare(Iacov 1:17.). Dumnezeu este baza tuturor mingiierilor noastre. “Prin aceasta vom cunoaste ca sintem din adevar, si ne vom linisti inimile inaintea Lui, ori in ce ne osindeste inima noastra; caci Dumnezeu este mai mare decit inima noastra, si cunoaste toate lucrurile”(1 Ioan 3:19, 20.).

Iarasi trebuie sa spunem ca imutabilitatea lui Dumnezeu nu face in nici un fel rugaciunea noastra zadarnica. Ori de cite ori ne rugam dupa voia Lui El ne asculta. Aici nu se pune problema sa-L convingem pe Dumnezeu si sa-L aliniem cu gindirea noastra limitata, ci sa ne punem pe noi insine intr-o pozitie si atitudine in care El sa ne poata binecuvinta. Iata ce-i spune Dumnezeu lui Solomon:

“Daca poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, si va cauta Fata Mea, si se va abate de la caile lui rele, il voi asculta din ceruri, ii voi ierta pacatul, si-i voi tamadui tara” (2 Cronici 7:14.).

Biblia contine multe pasaje care par ca neaga caracterul imutabil al lui Dumnezeu. Este vorba mai ales despre acele pasaje in care avem de a face cu “antropomorfisme”. Aceste figuri de stil sint ocazii in care Dumnezeul infinit care locuieste in afara spatiului si timpului foloseste expresii din anturajul si experienta omului pentru a Se face mai usor inteles. In unele dintre aceste ocazii gasim scris ca lui Dumnezeu “i-a parut rau”(Gen, 6:6), sau ca El a trebuit sa vina personal pe pamint ca sa vada daca ceea ce se auzise despre Sodoma era chiar asa(Gen.18:21). Ni se istoriseste cum Dumnezeu a vrut initial sa distruga Israelul sau cetatea Ninive, dar pocainta lor si parerea lor de rau L-au facut sa se razgindeasca si sa renunte (Iona 3:10.), etc.

Aceste ocazii trebuiesc intelese in contextul revelatiei intregii Scripturi, nu judecate fiecare in parte si rastalmacite. De exemplu, Ieremia scrie ca: “Dumnezeu s-a sculat dis de dimineata ca sa le trimita prooroci...(traducerea romaneasca difera de original. - N.T.) (Ier 44:4.), dar aceasta expresie trebuie judecata in contextul psalmului care ne spune ca Dumnezeu “nu dormiteaza, nici nu doarme”(Psalm. 121:4).

5. Una dintre cele mai accentuate trasaturi ale lui Dumnezeu in Biblie este Unicitatea Sa. Israelul nu a avut mai multi dumnezei, cum aveau popoarele pagine din jur. Ei au avut un Dumnezeu unic. Evreii stiau ca in afara de El nu exista un altul(Deut. 6:4; Isaia 44:6.).

La fel de solemn este si Noul Testament cind declara raspicat ca exista doar un singur Dumnezeu (Ioan 5:44.), un singur Dumnezeu adevarat (Ioan 17:3.), nu este decit un singur Dumnezeu (1 Cor. 8:4.), singurul Stapinitor, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor (1 Tim. 6:15.), etc. Apostolul Pavel declara: “Este un singur Dumnezeu, si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Insusi, ca pret de rascumparare pentru toti” (1 Tim. 2:5, 6.). Toate aceste afirmatii dovedesc ca politeismul, care ar spulbera unitatea universului, este in intregime nescriptural si neadevarat.

6. A treia grupare de atribute absolute sau netransmisibile se concentreaza asupra perfectiunii divine. Perfectiunea sau desavirsirea are de a face cu calitatile ajunse la superlativ, si se refera bineinteles la caracterul moral al dumnezeirii. Cel dintii dintre aceste atribute morale este ceea ce Strong numeste: adevar. Prin adevar el nu intelege ceva demn de crezare, ci faptul ca fiinta lui Dumnezeu si ceea ce stie El coincid intotdeauna. Adevarul este cunoasterea absoluta a realitatii si el trebuie sa fie in valoarea lui absoluta ceva personal, caci Dumnezeu este o persoana. Iata de ce Domnul Isus a declarat fara nici un echivoc ca El este adevarul.(Ioan 14:6.). Fiind de aceiasi natura cu Dumnezeu, Fiul si- a putut insusi public unul din atributele Tatalui.

7. Al doilea atribut din sfera morala este dragostea. Si aici trebuie sa facem o clarificare: dragostea despre care vorbim nu are nimic de a face cu mila sau cu bunatatea care se rasfring din iubirea lui Dumnezeu pentru oameni. Dumnezeu ar fi in continuare dragoste si daca n-ar exista nici unom sau vreo alta creatura prin preajma. Cind spunem ca Dumnezeu este dragoste spunem ca intre cele trei persoane ale Sfintei Treimi: Tatal, Fiul si Duhul Sfint exista o relatie speciala de comuniune, respect si daruire de Sine.(Strong, opera citata, p.260.). In mareata rugaciune pe care o face pentru ucenicii Sai in Ioan 17, Domnul Isus vrea ca Tatal sa ii duca si pe ei acolo unde va fi El pentru ca si ei sa poata vedea slava Lui “slava pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindca Tu M-ai iubit inainte de intemeierea lumii” (Ioan 17:24).

8. Cel de al treilea atribut din cadrul perfectiunii morale este sfintenia. Aceasta se refera la nivelul moral superior absolut si la integritatea Celui ce este “Sfintul lui Israel”. In El nu exista nici o umbra de pacat.

Se pare ca radacina cuvintului folosit pentru a defini sfintenia vine de la un termen care defineste separarea. Prin aceasta se intelege ca Dumnezeu, in fiinta si umblarea Sa, este total diferit fata de limitarile si pacatul pe care-l experimenteaza omul pe pamint. Acest caracter al sfinteniei lui Dumnezeu face ca ea sa fie asociata cu unicitatea divina(1 Sam. 2:2.). Dumnezeu este minunat in sfintenie (Exod. 15:11.). Cind Isaia a avut acea extraordinara vedenie in Templu, el i-a auzit pe serafimi strigind unul catre altul: “Sfint, sfint, sfint este Domnul ostirilor! Tot pamintul este plin de maretia Lui”! (Isaia 6:3.). Pentru ca Dumnezeu este sfint in cel mai absolut sens, este normal ca tot El sa fie izvorul legii morale ca standard unic pentru ceea ce este bine sau rau. Dumnezeu nu este bun in sensul ca El insusi se subordoneaza unei legi superioare Lui, ci mai degraba ceea ce este El in natura si manifestarile Lui determina ceea ce este bun sau rau. Sfint este ceea ce se afla in acord cu intentia lui Dumnezeu si cu natura Lui separata in mod desavirsit de pacat si faradelege.

Atributele transmisibile

Cea mai mare parte a Bibliei nu se ocupa cu atributele absolute ale lui Dumnezeu, care tind sa para mai mult sau mai putin abstractii filosofice pentru mintea umana, ci cu atributele Lui transmisibile, adica cu acea parte din Dumnezeu pe care o putem cunoaste din relatia pe care o are El cu creaturile din timp si spatiu, si mai ales cu omul.

9. Dumnezeu este vesnic. In contrast cu fiintele umane care se nasc si mor dupa ce petrec o perioada aproximativ scurta in viata terestra, Dumnezeu a existat dintotdeauna si intotdeauna va continua sa existe. De obicei Biblia nu exprima acest adevar in forma unei propozitii filosofice, ci il ilustreaza in termenii concreti ai realitatii inconjuratoare. Iata-l de exemplu pe psalmist, care in loc sa spuna ca Dumnezeu traieste in afara timpului, exclama:

“Doamne, Tu ai fost locul nostru de adapost, din neam in neam. Inainte ca sa se fi nascut muntii si inainte ca sa se fi facut pamintul si lumea, din vesnicie in vesnicie, Tu esti Dumnezeu!” (Psalm. 90:1, 2).

Iata deci ca Dumnezeu a existat inainte ca sa se fi nascut muntii, si El va continua sa existe din vesnicie in vesnicie. El a existat inainte de facerea pamintului:

“Tu ai intemeiat in vechime pamintul, si cerurile sint lucrarea miinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei raminea; toate se vor invechi ca o haina; le vei schimba ca pe un vesmint, si se vor schimba. Dar Tu ramii Acelas, si anii Tai nu se vor sfirsi”.(Psalm. 102:25-27).

Acesta este motivul pentru care Vechiul Testament Il numeste pe Dumnezeu "cel dintii si cel de pe urma” (Isaia 41:4.), iar Noul Testament foloseste fraza: “Alfa si omega” (Apoc. 1:8)

Am aratat deja ca Domnul Isus a vorbit despre slava pe care o avea inainte de intemeierea lumii (Ioan 17:24). El le-a mai spus iudeilor: “Adevarat, adevarat va spun ca, mai inainte ca sa se fi nascut Avraam, sint Eu” (Ioan 8:58), iar in Apocalipsa lui Ioan, Hristosul proslavit declara: “Nu te teme! Eu sint Cel dintii si Cel de pe urma, Cel viu. Am fost mort, si iata ca sint viu in vecii vecilor. Eu tin cheile mortii si ale Locuintei mortilor” (Apoc. 1:17, 18.).

Pentru ca Dumnezeu este vesnic, apostolul Petru poate sa spuna ca la Domnul o zi este ca o mie de ani si o mie de ani este ca o zi (2 Petru 3:8). Dumnezeu nu este limitat de nici o granita a timpului. La gindul acesta, credinciosul poate sa tresalte de bucurie stiind ca viitorul sau este asigurat si pentru viata aceasta si pentru cea viitoare.

10. Daca in relatie cu timpul, Dumnezeu este vesnic, in relatie cu spatiul, Dumnezeu este omniprezent. Prin aceasta intelegem ca El poate fi prezent pretutindeni in acelasi timp. In rugaciunea lui de dedicare a cladirii Templului, Solomon marturiseste despre Dumnezeu: “Dar ce! Va locui oare cu adevarat Dumnezeu pe pamint? Iata ca cerurile si cerurile cerurilor nu pot sa Te cuprinda; cu cit mai putin casa aceasta pe care Ti-am zidit-o eu!” (1 Imparati. 8:27) Apostolul Pavel le spune filosofilor de pe colina lui Marte ca: “In El avem viata, miscarea si fiinta!” (Fapte 17:28)

Unul dintre psalmisti exprima acest adevar al omniprezentei lui Dumnezeu printr-o ilustratie maiastra:
"Unde ma voi duce departe de Duhul Tau, si unde voi fugi departe de Fata Ta? Daca ma voi sui in cer, Tu esti acolo; daca ma voi culca in locuinta mortilor, iata-Te si acolo; daca voi lua aripile zorilor, si ma voi duce sa locuiesc la marginea marii, si acolo mina Ta ma va calauzi, si dreapta Ta ma va apuca”(Psalm. 139:7-10).

Este de la sine inteles ca mintea omeneasca nu poate patrunde pe deplin imensitatea acestor atribute ale lui Dumnezeu. Cine ar putea spune ca intelege omniprezenta? Omul nu poate pricepe cum se face ca Dumnezeu este instantaneu pretutindeni. O faptura umana are capacitatea de a-si concentra atentia asupra unui numar finit de persoane sau evenimente. Daca un mic grup de oameni stau inaintea lui, omul ii poate tine sub observare. Dar daca numarul lor creste, sa zicem la citeva mii sau zeci de mii, atunci omul nu-i mai poate observa decit ca pe o multime uniforma de chipuri din care va remarca cind si cind unele fete mai deosebite. Dumnezeu insa poate sa ne tina sub observatie pe toti, oricit de multi am fi, si felul Lui de a ne cunoaste este chiar infinit superior felului in care ne putem noi cunoaste unul pe altul. N-a fost numai o figura de stil atunci cind poetul Tennyson a exclamat:

"Tu imi esti mai aproape ca propria-mi suflare si mai la indemina ca miinile si picioarele”(Strong, Opera citata, p.280.).

Expresii antropomorfice ca acelea care zic ca Dumnezeu locuieste in ceruri fac aluzie nu la indepartarea lui Dumnezeu de oameni, ci la inaltarea Lui in slava (Psalm. 123:1).

Pentru ca Domnul Isus este imaginea desavirsita a Tatalui, El le-a putut promite ucenicilor ca: “Acolo unde sint doi sau trei adunati in Numele Meu, sint si Eu in mijlocul lor”(Mat. 18:20.). Aceasta veste despre omniprezenta lui Dumnezeu ii da celui credincios un sentiment de siguranta si incredere. caci se stie in atentia perpetua a Tatalui prin grija Fiului si prin prezenta neintrerupta a Duhului Sfint. Credinciosii nu sint niciodata “singuri”. Acesta este un adevar minunat, dar nici el nu poate fi experimentat decit de aceia care pot trece dincolo de intelegerea intelectuala seaca, ajungind prin citirea Cuvintului, meditatie si rugaciune sa traiasca o viata de reala partasie cu Domnul.

11. Un alt atribut dumnezeiesc pe care ni-l dezvaluie Biblia este omnistiinta. Noi spunem ca Dumnezeu este atotstiutor. Aceasta caracteristica a Lui se manifesta in domeniul memoriei, cunostintei prezente si a prestiintei. Dumnezeu cunoaste toate lucrurile deplin si dintr-o data. El nu are nevoie de un proces de gindire pentru a cunoaste. Cunoasterea Sa este instantanee. Sigur ca si acest adevar ar putea ramine dincolo de marginile intelegerii noastre daca nu am cauta sa-l ilustram cu ceva concret din Scriptura. In Psalmi scrie ca Dumnezeu cunoaste toate stelele (Psalm. 147:4), Domnul Isus ne spune ca Dumnezeu se ingrijeste de fiecare vrabie (Mat. 10:29), El poate supraveghea si dirija activitatea tuturor oamenilor (Psalm 33:1), cunoscindu-le fiecaruia inima, (Fapte 15:18.) stiind de ce are nevoie fiecare (Mat. 6:8), caci este la curent cu toate evenimentele viitoare(Isaia 46:9,10.), si ne-a numarat chiar si numarul firelor de par de pe cap (Mat. 10:30).

Pentru ca Domnul Isus este asemenea lui Dumnezeu, Ioan nu se sfieste sa declare ca: “El n-avea trebuinta sa-I faca cineva marturisiri despre niciun om, fiindca El insus stia ce este in om” (Ioan 2:25). Imprejurarea in care Domnul Isus ii spune lui Natanael ca l-a vazut “mai inainte ca sa-l cheme Filip, cind era sub smochin”(Ioan 1:45- 49.), poate si ea servi ca o ilustratie a omnistiintei divine in activitatea mesianica a Domnului Isus. (Separat de lucrarea Sa mesianica, se pare ca in toate celelalte privinte Domnul Isus se redusese pe Sine la dimensiunile si neputintele omenesti.(Marcu 11:12, 13)

Proclamind omnistiinta divina, psalmistul striga:
“Doamne, Tu ma cercetezi de aproape si ma cunosti, stii cind stau jos si cind ma scol, si de departe imi patrunzi gindul. Stii cind umblu si cind ma culc, si cunosti toate caile mele. Caci nu-mi ajunge cuvintul pe limba, si Tu, Doamne, il si cunosti in totul. Tu ma inconjori pe dinapoi si pe dinainte, si-Ti pui mina peste mine. O stiinta atit de minunata este mai presus de puterile mele; este prea inalta ca s-o pot prinde” (Psalm. 139:1-6).

12. Dumnezeu este omnipotent, adica El este in stare sa-si duca la indeplinire orice plan pe care-l faureste. Noi spunem ca Dumnezeu este atotputernic. Acest atribut dumnezeiesc nu inseamna ca El va cauta sa faca orice fel de lucruri. Cineva intreba daca Dumnezeu ar putea face o piatra atit de mare incit El Insusi sa nu o poata ridica. O asemenea exprimare este lipsita de logica elementara. Dumnezeu nu va face niciodata lucruri care sa-L nege pe El insusi. Tot asa, Dumnezeu nu poate sa minta (Iacov 1:13.), sau sa se tagaduiasca pe Sine (2 Tim. 2:13.), ori sa nu-si tina promisiunile(Tit 1:2.). El este un Dumnezeu credincios Sie insusi. Intr-un anumit sens, Dumnezeu si-a limitat puterea atunci cind a acordat libertate omului. Aceasta situatie a permis ca in universul lui Dumnezeu sa poata apare impotrivirea fata de Dumnezeu si posibilitatea omului de a zadarnici planurile lui Dumnezeu cu privire la ei, ca in cazul fariseilor si carturarilor care au refuzat botezul lui Ioan (Luca 7:30).

Dumnezeu ii reaminteste lui Avraam de omnipotenta Sa atunci cind il intreaba: “Este oare ceva prea greu pentru Domnul?”(Gen. 18:14.) Iar psalmistul declara: “Dumnezeul nostru este in cer, El face tot ce vrea” (Psalm 115:3.).
Domnul Isus ne spune ca “la Dumnezeu toate lucrurile sint cu putinta” (Matei 19:26.). Apostolul Pavel ne spune ca Dumnezeu face toate dupa sfatul voiei Sale (Efes. 1:11.); si vrea ca toti credinciosii sa-si dea seama ca aceasta putere nemarginita a lui Dumnezeu este acum la lucru in noi (Efes. 1:19.). Dumnezeu poate sa faca mult mai mult decit putem noi crede sau gindi.(Efes. 3:20.) In Noul Testament, si mai ales in epistolele lui Pavel, puterea lui Dumnezeu este supranumita si puterea care L-a inviat din morti pe Hristos(Rom. 6:4; 8:11).

Ilustratia suprema a nemaipomenitei puteri a lui Dumnezeu a fost manifestata in faptul ca El a putut sa-l invieze pe Isus dintre cei morti. Un astfel de Dumnezeu care poate da viata unui om mort, va putea cu atit mai mult sa-i faca pe cei credinciosi sa reziste inaintea ispitelor!

Omnipotenta lui Dumnezeu este temelia sigurantei mintuirii noastre si argumentul increderii si optimismului nostru.
Credinta in omnipotenta lui Dumnezeu nu-l scuteste insa pe cel credincios sa treaca prin suferinte si persecutii. Cu ocazia unui indemn dat pentru staruinta in rugaciune, Domnul Isus face aluzie la sfintii care “striga zi si noapte inaintea Lui”(Luca 18:7.). Dumnezeu nu gaseste intotdeauna de bine sa sara imediat in ajutorul oricarui crestin care trece printr-o situatie dificila. Uneori, El ingaduie chiar ca sa fie slavit prin martirajul celor care-L reprezinta. Toti crestinii trec si ei prin suferintele de care au parte in general oamenii: boala, accidente, “moarte prematura”, lipsuri materiale, etc. Crestinismul nu este prin urmare un mod de a scapa de toate necazurile si suferintele vietii pamintesti, ci o calitate noua si launtrica a vietii spirituale care ne daruieste pace in mijlocul incercarilor si biruinta asupra descurajarii si suferintei. Chiar si o citire superficiala a capitolului 11 din epistola catre Evrei ne va indica faptul ca cei care au credinta nu scapa intotdeauna de suferinte: ba parca inmulteste numarul lor si le mareste intensitatea! Si totusi cit de frumos suna cuvintele lui Isaia:

“Daca vei trece prin ape, Eu voi fi cu Tine; si riurile nu te vor ineca;
daca vei trece prin foc, nu te va arde, si flacara nu te va aprinde.
Caci Eu sint Domnul, Dumnezeul tau, Sfintul lui Israel, Mintuitorul tau!” (Isaia 43:2, 3)

Este foarte greu sa patrundem gindul lui Dumnezeu si sa intelegem felul in care ne poarta El de grija. Uneori El ne scapa din primejdie, alteori El ne izbaveste prin primejdie. Elihu marturiseste in cartea lui Iov ca “Dumnezeu scapa pe cel nenorocit prin nenorocirea lui” (Iov 36:15). Exista o multime de alte pasaje care pot fi citate ca o dovada a abilitatii lui Dumnezeu sa izbaveasca. Iata ce frumos scrie Psalmistul:
“O mie sa cada alaturi de tine, si zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii si vei vedea rasplatirea celor rai” (Psalm. 91:7, 8).

Si totusi, un alt psalm, atribuit lui Asaf, marturiseste zbuciumul prin care a trecut omul lui Dumnezeu cind a vazut ca celor rai le merge bine, iar sfintii Domnului trec mereu prin necazuri: “Caci in fiecare zi sint lovit, si in toate diminetile sint pedepsit”.(Psalm. 73:14.)

Dupa ce face o incursiune asupra suveranitatii lui Dumnezeu in istorie asa cum iese ea in evidenta din felul in care s-a purtat El cu evreii si cu Neamurile, apostolul Pavel nu se poate opri sa nu exclame:
“O, adincul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cit de nepatrunse sint judecatile Lui, si cit de neintelese sint caile Lui!” (Rom. 11:33)

Toate acestea ne duc spre doua concluzii clare: cea dintii este ca cel credincios stie ca Dumnezeu poate sa faca absolut orice vrea, iar a doua este ca din pozitia noastra limitata nu vom putea niciodata sa intelegem de ce face Dumnezeu ceea ce face. Va trebui mereu sa ne intrebam de ce ia Dumnezeu viata unei tinere mame, de ce moare un barbat in floarea virstei, de ce ingaduie El ca natiuni pornite la rau sa asupreasca alte neamuri, etc. Dumnezeu este singurul stapin pe destinele oamenilor, iar noi sintem doar niste creaturi total dependente de El. Mingiierea pe care o avem este faptul ca stim ca Dumnezeu este bun si ca El ne vrea binele. Iov se sprijina pe aceasta credinta atunci cind spune: “Domnul a dat, si Domnul a luat, binecuvintat fie Numele Domnului!” (Iov 1:21)

Domnul Isus a manifestat atotputernicia divina atunci cind a inmultit piinile (Ioan 6:5-14), cind a preschimbat apa in vin (Ioan 2:1- 11), cind a potolit furtuna (Marcu 4:35-41), cind a umblat pe ape (Marcu 6:46-50), cind l-a vindecat pe cel bolnav (Marcu 6:56), cind a redat vederea orbului (Luca 7:21), cind a alungat demonii (Marcu 1:32-34) si cind a trimis Duhul Sfint in ziua de Rusalii (Fapte 2:1-6, 32, 33).

13. Omul se poate rezema deplin pe Domnul si pe promisiunile Sale. Dumnezeu este credincios in vorba si in fapta. Atributele tranzitive manifestate de Dumnezeu in relatia Lui cu oamenii sint credinciosie si adevar. In multe parti din Scriptura se afla scris ca:

“Dumnezeu nu este un om ca sa minta,
Nici fiu al omului, ca sa-I para rau.
Ce a spus, oare nu va face?
Ce a fagaduit oare, nu va implini?”(Num. 23:19)

Noul Testament declara si el ca nu este cu putinta ca Dumnezeu sa minta si nu se poate ca El sa nu-|i tina cuvintul (Tit 1:2; 2 Tim. 2:13; Evrei 6:17, 18). Dumnezeu este intotdeauna credincios; adica El nu-i va parasi niciodata pe aceia care si-au pus nadejdea in El (Evrei 13:5)

Credinciosia lui Dumnezeu este asigurarea noastra ca cei credinciosi vor ajunge in cer. Pavel putea privi deja inainte spre ziua in care se va intilni cu cei convertiti in slava, nu pentru ca avea incredere in calitatile lor, ci pentru ca se incredea in credinciosia divina (1 Cor. 1:7-9; Filip. 1:6).

Pentru ca Domnul Isus este descoperirea lui Dumnezeu, toate fagaduintele lui Dumnezeu sint in El “da” si “Amin” (2 Cor. 1:20.). La mormintul lui Lazar, cind Marta s-a impotrivit intentiei lui Hristos de a ridica piatra de la gura mormintului pe motiv ca trecusera deja patru zile, Domnul Isus a mustrat-o cu blindete spunindu-i: “Nu ti-am spus ca, daca vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” (Ioan 11:40)

In aceste zile de complet relativism si incertitudine, cuvintele Domnului Isus ne sint ca o ancora pentru suflet. Cuvintul lui Dumnezeu este demn de incredere pentru ca Domnul Dumnezeul nostru este un Dumnezeu in care ne putem pune increderea. Intr-o exclamatie retorica, printr-o exagerare voita, apostolul Pavel striga: “Dumnezeu sa fie gasit adevarat si toti oamenii sa fie gasiti mincinosi.”(Rom.3:4.) Aceasta intr-un pasaj in care este subliniata inca o data absoluta credinciosie divina.

14. Atributul central in fiinta lui Dumnezeu este dragostea. Apostolul Ioan declara ca Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8, 16). Prin dragostea lui Dumnezeu, Biblia intelege acea pornire plina de bunatate si de ?
bunavointa a Lui fata de lume, care L-a determinat sa-L dea pina si pe Fiul Sau la moarte pentru ca noi sa fim mintuiti. “Fiindca atit de mult a iubit Dumnezeu lumea ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Dumnezeu, in adevar, n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mintuita prin El” (Ioan 3:16, 17). Apostolul Pavel spune ca sint putini aceia care sa fie gata sa-si dea viata pentru prietenii lor, “dar Dumnezeu isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cind eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.”(Rom. 5:8) Golgota devine astfel pentru noi asigurarea ca Dumnezeu ne iubeste si ca El ne va da tot ceea ce este spre binele nostru: “El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu El, toate lucrurile” (Rom. 8:32).

Apostolul Ioan face din exemplul dat de Dumnezeu prin jertfirea lui Hristos un indemn ca si noi sa traim in dragoste:
“Prea iubitilor, sa ne iubim unii pe altii; caci dragostea este de la Dumnezeu. Si oricine iubeste, este nascut din Dumnezeu, si cunoaste pe Dumnezeu. Cine nu iubeste, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru ca Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu fata de noi s-a aratat prin faptul ca Dumnezeu a trimis in lume pe singurul Sau
Fiu, ca noi sa traim prin El. Si dragostea sta nu in faptul ca noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi, si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre. Prea iubitilor, daca astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie sa ne iubim si noi unii pe altii” (1 Ioan 4:7-11).

Apostolul Pavel ne atrage atentia asupra zilelor nelegiuite dinaintea intilnirii noastre cu Hristos si adauga:
“Dar, cind s-a aratat bunatatea lui Dumnezeu, Mintuitorul nostru, si dragostea Lui de oameni, El ne-a mintuit, nu pentru faptele facute de noi in neprihanire, ci pentru indurarea Lui, prin spalarea nasterii din nou si prin inoirea facuta de Duhul Sfint, pe care L-a varsat din belsug peste noi, prin Isus Hristos, Mintuitorul nostru; pentru ca odata socotiti neprihaniti prin harul Lui, sa ne facem in nadejde, mostenitori ai vietii vesnice ” (Tit 3:4-7). In aceeasi idee el mai scrie: “Intre ei eram si noi toti odinioara, cind traiam dupa poftele firii noastre pamintesti, cind faceam voile firii pamintesti si ale gindurilor noastre, si eram din fire copii ai miniei, ca si ceilalti. Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos (prin har sinteti mintuiti).
El ne-a inviat impreuna, si ne-a pus sa sedem impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus, ca sa arate in veacurile viitoare nemarginita bogatie a harului Sau, in bunatatea Lui fata de noi in Hristos Isus. Caci prin har ati fost mintuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni” (Efes. 2:3-9) .

Apostolul Petru tresalta de bucurie cind scrie: “Binecuvintat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care, dupa indurarea Sa cea mare, ne-a nascut din nou prin invierea lui Isus Hristos din morti, la o nadejde vie, si la o mostenire nestricacioasa si neintinata, si care nu se poate vesteji, pastrata in ceruri pentru voi” (1 Petru 1:3, 4). Pina si pocainta noastra este prezentata ca un raspuns adecvat dat bunatatii divine: “Sau dispretuiesti tu bogatiile bunatatii, ingaduintei si indelungei Lui rabdari? Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta?” (Rom. 2:4)

Scriptura ne invata ca atributul central din fiinta lui Dumnezeu este aceasta dragoste mintuitoare care s-a manifestat prin faptul ca Dumnezeu L-a dat pe Fiul Sau sa moara la Golgota. Apostolul Pavel le-a reamnitit ca Dumnezeu este acela care ne-a daruit tuturor “viata, suflarea si toate lucrurile” (Fapte 17:25), iar paginilor din Listra le-a declarat ca Dumnezeu “nu S-a lasat fara marturie, intrucit v-a facut bine, v-a trimis ploi din cer, si timpuri roditoare, v-a dat hrana din belsug, si v-a umplut inimile de bucurie” (Fapte 14:17). Domnul Isus i-a invatat pe ucenicii Sai sa-si iubeasca dusmanii daca vor sa semene cu Tatal lor din ceruri “care face sa rasara soarele si peste cei buni si peste cei rai” (Mat. 5:45) Biblia proclama bunatatea lui Dumnezeu, asa cum se manifesta ea in evenimentele vietii de fiecare zi.

In nici un alt aspect al vietii Lui nu seamana Domnul Isus mai mult cu Dumnezeu ca in acela al dragostei. Hristos a iubit copilasii, i-a primit la Sine si i-a binecuvintat (Mat. 19:13-15). El si-a aratat dragostea fata de cei ciungi si schiopi vindecindu-i pe toti care au venit la El (Marcu 6:56). Dragostea Lui s-a revarsat chiar si asupra femeii pline de pacate care s-a apropiat de El, i-a udat picioarele cu lacrimile ei si i le-a sters cu parul capului ei (Luca 7:36-50). El a izbucnit in lacrimi de compasiune la gindul ca Ierusalimul avea sa fie pedepsit curind pentru impietrirea lor impotrivitoare (Luca 19:41-44). Iubirea Lui a fost intr-atit de mare incit s-a rugat chiar si pentru cei ce-L rastigneau, zicind: “Tata, iarta-i caci nu stiu ce fac (Luca 23:34) Chiar si in agonia Lui sfisietoare, s-a aplecat spre tilharul pocait si i-a promis plin de iubire: “Astazi vei fi cu Mine in rai” (Luca 23:43). Cind Ioan Botezatorul era bintuit de crivatul indoielilor in inchisoare, Domnul Isus i-a trimis raspuns inapoi, proclamind mesianitatea lucrarii Lui prin lucrarile iubirii: “Duceti-va de spuneti lui Ioan ce auziti si ce vedeti: Orbii isi capata
vederea, schiopii umbla, leprosii sint curatiti, surzii aud, mortii inviaza, si saracilor li se propovaduieste Evanghelia” (Mat. 11:4, 5).
Una dintre cele mai evidente dovezi despre depravarea si pacatul omenirii este ignoranta generala si indiferenta cu care raspunde la initiativele dragostei lui Dumnezeu. Chiar si la convertire, omul de pe strada este mai convins de minia lui Dumnezeu , decit de bunatatea Sa. Abia dupa ce “pruncul in Hristos” incepe sa creasca si sa se maturizeze, el incepe sa devina din ce in ce mai constient de dragostea pe care i-o poarta Dumnezeu in Hristos, si de lucrarile minunate pe care le lucreaza aceasta dragoste in viata lui de fiecare zi. Chiar si pedepsele primite din partea lui Dumnezeu incep atunci sa fie vazute ca dovezi ale iubirii Lui si ca o confirmare ca am fost primiti de Dumnezeu ca si copii ai Lui (Evrei 12:5-11.) Purtarea crucii nu a fost numai lucrarea iubirii in viata lui Hristos, ea trebuie sa fie si semnul uceniciei noastre in dragoste (Marcu 8:34, 35.), si orice ingaduie Dumnezeu sa vina in viata noastra trebuie privit ca o dovada a dragostei pe care o poarta Dumnezeu pentru cei sfinti:

“Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste, si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste.” (Evrei 12:6.)
Aceasta dragoste mintuitoare este ceea ce-l face pe un tata sa nu poata renunta la fiul nevrednic care si-a facut de ris familia. Domnul Isus a spus pilda fiului risipitor (Luca 15:11-32.) tocmai ca sa combata atitudinea aroganta si dispretuitoare a fariseilor care-L condamnau pentru ca ii primea pe cei pacatosi si statea la masa cu ei. Mai intii, Domnul Isus le-a spus pilda cu oaia pierduta si cu leul pierdut, iar apoi a atrecut la istoria cu omul care avea doi fii, dintre care cel mai tinar a cerut de la tatal sau partea sa de avere si a plecat intr-o tara indepartata unde a risipit tot ce avea intr-o viata usuratica. Cind a inceput sa duca lipsa, “fiul risipitor” si-a venit in fire si si-a zis: “Ma voi scula, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: “Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta. Nu mai sint vrednic sa ma chem fiul tau; fa-ma ca pe unul din argatii tai” (Luca 15:18, 19).

Dar dragostea tatalui veghea in asteptare. El l-a zarit de departe pe fiul care se intorcea acasa, i s-a facut mila de el, a alergat de a cazut pe grumazul lui, si l-a sarutat mult. Fiul i-a zis: “Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta, nu mai sint vrednic sa ma chem fiul tau”. Dar tatal a zis robilor sai: “Aduceti repede haina cea mai buna, si imbracati-l cu ea; puneti-i un inel in deget, si incaltaminte in picioare. Aduceti vitelul cel ingrasat, si taiati-l. Sa mincam si sa ne veselim; caci acest fiu al meu era mort, si a inviat; era pierdut si a fost gasit”. Fratelui mai mare (care avea atitudinea rautacioasa si dispretuitoare a fariseilor si era minios in toiul sarbatorii) tatal i-a spus: “Trebuia sa ne veselim si sa ne bucuram, pentru ca acest frate al tau era mort, si a inviat, era pierdut si a fost gasit.” (Luca 15:20-32).

Noul Testament scoate foarte mult in relief dragostea mintuitoare a lui Dumnezeu pentru ca ia foarte in serios invatatura despre pacat si despre consecintele lui. Oamenii de astazi nu mai baga in seama grozavia pacatului si de aceea dragostea mintuitoare are o asa mica importanta pentru ei. Ei cred ca daca Dumnezeu este dragoste, El nu va pedepsi cu asprime pe cei ce-I calca voia sfinta, dar nimic nu este mai departe de adevar si nimic nu contrazice mai mult revelatia Scripturii. Biblia vorbeste peste tot despre seriozitatea pacatului si aminteste despre cumplita minie a lui Dumnezeu; si asta chiar in pasajele in care se vorbeste despre dragoste. Romani 5 spune ca dovada suprema a dragostei sta in faptul ca Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Sau ca sa moara pentru omenirea pierduta. Dar el nu continua prin a spune: “Atunci omenirea nu mai trebuie sa se teama de judecata divina”. Dimpotriva, apostolul continua spunind ca cei mintuiti prin singele lui Hristos “vor fi mintuiti prin El de minia lui Dumnezeu.”(Rom.5:10.) Dragostea lui Dumnezeu si minia Lui sint realitati care trebuie pastrate in echilibru. A predica numai despre minia Lui inseamna a-i duce pe oameni la disperare, dar a vorbi despre Dumnezeu doar ca despre a fiinta dulceaga pe care o poate batjocori si sfida oricine inseamna o blasfemie. “ Cine crede in Fiul, are viata vesnica; dar cine nu crede in Fiul, nu va vedea viata, ci minia lui Dumnezeu ramine peste el” (Ioan 3:36). Apostolul Pavel ne avertizeaza: “Nu va inselati: “Dumnezeu nu se lasa sa fie batjocorit. Ce seamana omul, aceea va si secera.”(Gal. 6:7.) Nu va fi nici un fel de convertire in masa in generatia noastra daca nu va fi mai intii o reinoita convingere despre grozavia pacatului, despre minia lui Dumnezeu si despre uimitoarea adincime a dragostei mintuitoare a lui Dumnezeu fata de toti aceia care sint in Isus Hristos. Numai cel care a intrezarit tragedia pacatului sau si apoi a gustat ceva din mareata iubire divina poate sa strige impreuna cu apostolul:
“Multumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!”(2 Cor. 9:15.)

15. Neprihanirea lui Dumnezeu este acel atribut care pretinde tuturor creaturilor Sale sa se conformeze standardului Sau moral desavirsit. Intr-unul dintre psalmii sai, David I se adreseaza lui Dumnezeu astfel: ?
“Tu, care cercetezi inimile si rarunchii, Dumnezeule drepte!”(Psalm 7:9.), iar in alt psalm citim: “Caci Domnul este drept, iubeste dreptatea, si cei neprihaniti privesc Fata Lui.”(Psalm. 11:7.), si inca: “Domnul este milostiv si drept, si Dumnezeul nostru este plin de indurare.”(Psalm. 116:5.) In rugaciunea Lui mijlocitoare, Domnul Isus Il numeste pe Dumnezeu: “Neprihanitule, Tata”.(Ioan 17:25.) Apostolul Pavel il descrie si el pe Dumnezeu ca pe “Judecatorul cel drept”.(2 Tim. 4:8.) Ioan vorbeste despre Mintuitorul nostru, numindu-L: “Isus Hristos, Cel neprihanit.”(1 Ioan 2:1)

Neprihanirea Sa L-a facut pe Domnul Isus sa-i avertizeze pe ucenicii Sai si in special pe Iuda despre pericolul lacomiei.(Luca 12:15.) Tot ea L-a facut sa o mustre cu blindete pe femeia samariteanca de la fintina pentru viata ei de pacat.(Ioan 4:18.) Si tot ea a pricinuit dezlantuirea de minie asupra negustorilor si schimbatorilor de bani din Templu. (Ioan 2:13-22.) Neprihanirea divina L-a determinat pe Hristos sa-l indemne pe tinarul bogat sa vinda tot ce are si sa dea saracilor (Luca 18:18-30).

Ca sa scoata in relief neprihanirea desavirsita a lui Dumnezeu, Vechiul Testament declara mereu ca Dumnezeu “uraste” raul. El ii “uraste” pe cei ce fac faradelegea,(Psalm 5:5.) uraste stilpii idolesti,(Deut.16:22) uraste orice forma de violenta in relatiile umane,(Psalm 11:5.) uraste formalismul religios,(Isaia1:14) si despartirea in casatorie.(Mal.2:16.) Inca si mai grozava este expresia “minia lui Dumnezeu”, care apare de multe ori si in Vechiul si in Noul Testament. De exemplu Dumnezeu ii avertizeaza pe cei din Israel ca daca se vor deda la nedreptati si asupriri sociale”minia Mea se va aprinde.”(Exod.22:24) Psalmii contin si ei multe exemple in care apare minia divina.(Psalm.2:5, 12; 78:31; 79:6; 88:16; etc) Isaia,(Isaia 9:19; 10:6; 13:13.) Ieremia, (Ier. 21:5; 32:37.) Ezechel,(Ezech.7:19.) si cel putin sase dintre profetii mici mentioneaza minia divina.(Osea 5:10; Amos 1:1; Naum 1:2; Hab. 3:2; Tef. 1:15,18; Zah 7:12.) Aceeasi expresie apare si in Cronici, (1 Cronici 27:34; 2 Cronici 12:7,12; 24:18; 28:11, 13; 29:8, 10; 30:8, 25; 34:21; etc.)si in Ezra,(Ezra 5:12; 7:23; 8:22; 10:14.) si in Neemia.(Neemia 13:18.) Noul Testament vorbeste astfel despre minia divina:” Cine crede In Fiul are viata vesnica; dar cine nu crede in Fiul, nu va vedea viata, ci minia lui Dumnezeu ramine peste el.”(Ioan 3:36.) Pavel spune ca:”Legea aduce minie,”(Rom.4:15), adica, neputinta omului de a respecta perceptele legii divine scoate in relief pacatul omului si trezeste minia lui Dumnezeu. Oamenii sint declarati “din fire copii ai miniei”(Efes.2:3.) Caci stricaciunea, lacomia si inchinaciunea lor sint cauzele pentru care “ vine minia lui Dumnezeu peste oamenii neascultatori.”(Efes. 5:6.) De aceea Pavel ne sfatuieste:” Omoriti madularele voastre care sint pe pamint: curvia, necuratia, patima, pofta rea, si lacomia, care este o inchinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine minia lui Dumnezeu peste fiii neascultarii.”(Col. 3:5, 6.) Din pricina necredintei lor, despre Iudei se spune ca: “i-a ajuns minia lui Dumnezeu!”(1 Tes. 2:16).
Foarte adesea, in Noul Testament minia lui Dumnezeu este asociata cu judecata de pe urma. Ioan Botezatorul le spune Fariseilor si Saducheilor :”Pui de napirci, cine v-a invatat sa fugiti de minia viitoare?”(Mat. 3:7.) Iar Pavel il avertizeaza pe pacatosul care refuza sa se pocaiasca astfel:”dar, cu impietrirea inimii tale, iti aduni o comoara de minie pentru ziua miniei si a dreptei judecati a lui Dumnezeu .(Rom. 2:5.) Numai Domnul Isus este Cel care il poate pazi pe cel credincios “de minia lui Dumnezeu.”(Rom. 5:9.) Asa scrie si apostolul Pavel : ”Isus care ne izbaveste de minia viitoare.”(1 Tes. 1:10.) Cartea Apocalipsa contine si ea numeroase referinte despre minia Mielului si despre minia lui Dumnezeu.(Apoc. 6:16, 17; 11:18; 14:10, 19; 15:1, 7; 16:1, 19; 19:15.)

Trebuie sa tinem in minte faptul ca Dumnezeu nu este limitat la dimensiunile unei fiinte omenesti si de aceea poate imbina in Sine in acelasi timp si minia si dragostea fata de cel pacatos. Minia exprima nemultumirea divina cu starea lui de fapt, in timp ce dragostea a facut deja planul pentru rascumpararea pacatosului si pentru punerea lui intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu.

16. Dreptatea divina este atributul in virtutea caruia Dumnezeu pretinde pedepsirea celui ce a incalcat voia Lui. Se pare ca de cele mai multe ori, sfintenia si neprihanirea lui Dumnezeu apar una linga alta. Tot asa, neprihanirea si dreptatea lui Dumnezeu sint intrepatrunse. Mijlocirea lui Avraam pentru Sodoma a fost facuta in virtutea dreptatii divine: “Sa omori pe cel bun impreuna cu cel rau, asa ca cel bun sa aiba aceeas soarta ca cel rau, departe de Tine asa ceva! Departe de Tine! Cel ce judeca pamintul, nu va face oare dreptate?”(Gen. 18:25.) Iar Moise a cintat:

“Caci voi vesti Numele Domnului.
Dati slava Dumnezeului nostru!
El este Stinca; lucrarile Lui sint desavirsite.
Caci toate caile Lui sint drepte;
El este un Dumnezeu credincios si fara nedreptate.
El este drept si curat” (Deut. 32:3, 4).

Unul dintre psalmisti spune asa de frumos:

“Domnul imparateste; sa se veseleasca pamintul,
si sa se bucure ostroavele cele multe!
Norii si negura Il inconjoara,
dreptatea si judecata sint temelia scaunului Sau de domnie.”(Psalm. 97:1, 2.)

Apostolul Pavel scrie despre:

“Ziua miniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu, care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Si anume, va da viata vesnica celor ce, prin staruinta in bine, cauta slava, cinstea si nemurirea; si va da minie si urgie celor ce, din duh de gilceava, se impotrivesc adevarului si asculta de nelegiuire. Necaz si strimtorare va veni peste orice suflet omenesc care face raul; intii peste Iudeu, apoi peste Grec. Slava, cinste si pace va veni insa peste oricine face binele; intii peste Iudeu, apoi peste Grec. Caci inaintea lui Dumnezeu nu se are in vedere fata omului. Toti cei ce au pacatuit fara lege, vor pieri fara lege; si toti cei ce au pacatuit avind lege, vor fi judecati dupa lege. Pentru ca nu cei ce aud Legea sint neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea aceasta, vor fi socotiti neprihaniti. Cind Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, isi sint singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gindurile lor, care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele. Si faptul acesta se va vedea in ziua cind, dupa Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor” (Rom. 2:5-16).


4. SFINTA TRIUNITATE

Termenul "triunitate" sau "trinitate" nu apare in Biblie. Folosirea lui ii este atribuita lui Tertulian, un teolog care s-a nascut in preajma anului 160 d.H. Acest termen si doctrina care ii este asociata a cunoscut o popularitate mare in Biserica mai ales in secolul al treilea. Datele pe care este fundamentata aceasta invatatura se gasesc bineinteles in textul Scripturii, in Noul Testament si, intr-o masura mai mica, chiar in Vechiul Testament. (Vezi excelentul articol: "Trinity", de B. B. Warfield in I. S. B. E., volumul V, pp.3012-3022)
Cu alte cuvinte, Noul Testament Il prezinta pe Dumnezeu in cele trei Persoane: Tatal, Fiul si Duhul Sfint, care exista intr-o deplina si desavirsita unitate. Episcopul menonit Pieter J. Twisck (1565 - 1636) exprima aceasta realitate biblica in felul urmator: "In fiinta divina vesnica nu se afla numai trei nume, ci trei persoane care impartasesc aceleasi atribute divine. Exista Tatal, de la care isi trag fiinta toate lucrurile, Fiul, prin care au fost facute toate lucrurile, si Duhul Sfint, prin care lucreaza Tatal si Fiul ... Pe acesti trei martori adevarati ii avem in cer: Tatal, Fiul si Duhul Sfint; dintre care slavitul Fiu s-a coborit printre noi si a trait ca rob, facindu-se asemenea oamenilor si a fost identificat si aratat lumii de catre Ioan Botezatorul la riul Iordan. Duhul Sfint a fost vazut si el de catre acelasi Ioan Botezatorul cu ocazia botezului Domnului Isus, cind a coborit in chip de porumbel si a venit peste Domnul Isus. Tatal, care este spirit nevazut si nu poate fi vazut cu ochi muritori, si-a facut atunci auzit din cer glasul si a zis: "Acesta este Fiul Meu prea iubit, in care Imi gasesc placerea." (T. J. van Braght, The Bloody Theater sau Martyrs Mirror, Scottdale, Pa.: Mennonite Publishing House, 1850; 1660, pp.374, 375)
Eu sint convins ca incercarile noastre de a explica sfinta triunitate mai mult complica lucrurile, decit sa le lamureasca. Intreita existenta a fiintei divine nu este un obiect pentru intelegerea rationala, asa cum bine sublinia Gerrit Roosen (1612-1711): "Aceasta problema va ramine pururi neinteleasa de mintea omeneasca: cum se face ca exista un Tata care are un Fiu, dar care nu este tot una cu Fiul si un Fiu care are un Tata, dar nu este confundabil cu El, si pe deasupra mai exista si un Duh Sfint, distinct de cei doi si totusi in relatie de desavirsita unitate cu ei, si cum se face ca acestia trei sint in chip desivirsit una si aceeasi persoana in intreita personalitate.
Mintea noastra fireasca nu se poate ridica la inaltimea supranaturalului, si faptura divina va ramine pentru noi o taina pe care trebuie sa o acceptam prin credinta." (Citat in J. C. Wenger, The Doctrines of the Mennonites, Scottdale, Pa.: Mennonite Publishing House, 1950, p.129)
Marele teolog presbiterian, B. B. Warfield (1851-1921), a scris incontestabil una dintre cele mai amanuntite lucrari despre trinitatea lui Dumnezeu (Vezi "Trinity" in I.S.B.E., volumul v, pp.3012-3022) El observa ca Vechiul Testament prezinta aluzii despre sfinta triunitate. Iata de exemplu expresia Elohim (Un termen folosit in ebraica pentru a-l numi pe Dumnezeu). Ea este o forma de plural in limba ebraica. Desi expresia nu este prin ea insasi o dovada clara despre trinitate, ramine un fapt curios ca ea este urmata invariabil de un verb la singular. (Gen. 20:13: 35:7 (in original)) Vechiul Testament mai foloseste anumite pronume personale la plural, cind se spune de exemplu ca Dumnezeu a zis: "Sa facem pe om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra." (Gen 1:26) sau: "Iata ca omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscind binele si raul. Sa-l impiedicam ..." (Gen. 3:22) Isaia aude in cer glasul Domnului care intreaba: "Pe cine sa trimet, si cine va merge pentru Noi?" (Isaia 6:8)
Vechiul Testament mai contine si niste formule liturgice trinitare, pe care bineinteles ca Evreii nu le intelegeau atunci ca atare, dar care sint evidente pentru cititorul crestin de astazi. Un bun exemplu este binecuvintarea care trebuia rostita asupra copiilor lui Israel:
"Domnul sa te binecuvinteze si sa te pazeasca!
Domnul sa faca sa lumineze Fata Lui peste tine, si sa se indure de tine!
Domnul sa-si inalte Fata peste tine si sa-ti dea pacea!" (Num. 4:24- 26)
De un mare interes sint si pasajele in care avem de a face cu aparitiile asa numitului Inger al Domnului. Ele s-au petrecut cu Hagar, (Gen 16:7-13) Avraam, (Gen 22:11-16) Iacov, (Gen. 31:11- 13) Moise, (Exod 3:2-6) Iosua, (Iosua 5:13-15) si nevasta lui Manoah. (Jud. 13:2, 16, 20-22) Ceea ce este curios la acest inger al Domnului este ca el pare in acelasi timp a fi si distinct de Domnul si una cu El.
De exemplu, dupa ce i se cere lui Avraam sa-l sacrifice pe Isaac aducindu-l ca jertfa pe muntele Moria, Cel care Il opreste in ultimul moment strigindu-l din cer este acest Inger al Domnului. El spune: "Sa nu pui mina pe baiat, si sa nu-i faci nimic; caci stiu acum ca te temi de Dumnezeu, intrucit n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pentru Mine." (Gen. 22:12)
Crestinul de astazi, inarmat cu cunostinta pe care i-o pune la indemina Noul Testament este inclinat sa creada ca acest Inger al Domnului era Fiul lui Dumnezeu in activitatile lui terestre dinainte de intruparea Sa in Ieslea Betleemului.
Nu trebuie trecute cu vederea nici referirile la Duhul Sfint din Vechiul Testament. Fireste ca pentru evrei ele erau sinonime cu persoana lui Dumnezeu insusi, tot asa cum pentru noi expresia: "Oh, mi se bucura sufletul..." nu inseamna altceva decit ca eu insumi, si nimeni altul, traieste clipele de bucurie. Dar, atita timp cit stim ca Noul Testament vorbeste despre Duhul Sfint ca despre o persoana,






  MENIU PRINCIPAL


  RESURSE GRATUITE


  GALERIE FOTO

Dimineata

  RECOMANDARI



  RETEA SITE-URI


  PARTENERI
  STATISTICI SITE
 » total afisari: 3397437
 » vizite unice: 386968
 » vizitatori online: 1

  DIVERSE/PROMO
 
gradinita crestina Samariteanul