Este ziua lui Isus!


 DETALII ARTICOL


Vorbirea in limbi - Daniel Branzei
adaugat la data 2005-06-01 18:56:24

Vorbirea in limbi

Text: 1 Cor. 14

Una din problemele care au produs multa suferinta in cadrul familiei bisericilor crestine a fost si problema “Vorbirii in alte limbi”. Vazuta de unii drept singura dovada a nasterii din nou si a primirii Duhului Sfint, aceasta practica a produs tulburare, dezbinare si nu de putine ori victime nevinovate.

Lucrarea Duhului Sfint este indreptata inspre alcatuirea “TRUPULUI” lui Hristos. Ea produce “unirea” madularelor duhovnicesti si contribuie la vietuirea in unitate. Rezultatele actuale ale practicarii “vorbirii in limbi” ne fac sa ne intrebam pe buna dreptate : “este ea un produs al lucrarii Duhului ? Sunt cei ce o practica cu adevarat "mai duhovnicesti" decit ceilalti ?"

In rindurile care urmeaza ne propunem sa urmarim citeva afirmatii despre “vorbirea in limbi” si sa le verificam validitatea.

I. Validarea istorica

Mai intii sa vedem daca “vorbirea in limbi” de astazi este intr-adevar unul si acelasi fenomen cu ceea ce s-a petrecut la Rusalii.

In Faptele Apostolilor cap.2:4 ni se spune ca “au inceput sa vorbeasca in alte limbi, dupa cum le da Duhul sa vorbeasca”. Acele “alte limbi” despre care se pomeneste (in limba greaca “eterais glossais”) ne sint enumerate in continuarea textului ca fiind limbile vorbite de catre popoarele din mijlocul carora venisera evreii sa se inchine la Ierusalim

(“Parti, mezi, elamiti,etc. ...ii auzim vorbind in limbile NOASTRE lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” - versetele 9-11)

Vorbirea in limbi practicata astazi in unele biserici nu poate fi incadrata in aceasta categorie. A existat o vreme cind se spunea ca “bolboroseala neinteleasa” de ascultatorii locali ar fi de fapt vorbire in limba franceza, germana sau intr-un dialect al unei limbi vorbite undeva pe planeta. Usurinta cu care se calatoreste astazi a inlesnit cunoasterea limbilor vorbite pe aproape toata suprafata planetei. Cei care au cercetat fenomenul “vorbirii in limbi” si-au dat seama ca nu este vorba de o insusire a unei limbi vorbite in alta parte. Teoria conform careia fenomenul de la Rusalii se repeta in locurile in care cineva “vorbeste in limbi” si-a pierdut puterea de convingere.

“Vorbirea in limbi” de astazi nu se poate numi Rusaliana. Mult mai aproape de adevar ea ar trebui sa poarte numele de vorbire “corintiana”, caci in biserica din Corint s-a petrecut ceva asemanator cu ceea ce se intimpla astazi.

Intreaga Biserica crestina este nascuta la Rusalii (“Ziua Cincizecimii”, “Pentecostos” in limba greaca) Cei care practica vorbirea in limbi neintelese nu ar trebui sa se numeasca “penticostali”, dind de inteles celorlalti crestini ca ca numai ei sint Biserica “cea adevarata.”

De fapt, nici o Biserica n-ar trebui sa se joace “de-a numele.” “Christos n-a fost impartit”, le spune Pavel corintenilor. Adevaratii urmasi ai lui Christos sint frati si surori cu cei pe care-i intilnesc ingenuncheati la poalele crucii de la Calvar. Imi aduc aminte ca, acum citiva ani, pe cind colindam cu Evanghelia orasele si satele Moldovei, la Piatra Neamt, mi s-a intamplat sa fiu intr-o Biserica Crestin dupa Evanghelie. Cel ce m-a invitat, mi-a facut cea mai grozava prezentare pe care am auzit-o vreodata. Sunt peste douazeci de ani de atunci si m-am straduit din rasputeri sa fiu la inaltimea a ceea ce fratele a spus atunci despre mine:

“Stiti, ca si mine, prietenul si fratele meu este dintre acei credinciosi adevarati din toate bisericile. El este “catolic” pentru ca face parte din Biserica triumfatoare trimisa pina la marginile pamantului. Este “ortodox” pentru ca-i place Cuvintul adevarat si-l propovaduieste pretutindeni. Face parte din minunata “oaste a Domnului” care lupta pentru sfintenia Evangheliei. Este “pentecostal” pentru ca face parte din Biserica nascuta la Rusalii si se lasa calauzit de Duhul Sfant. Este “baptist” pentru ca L-a marturisit pe Domnul in apa botezului Nou Testamental. Este “crestin dupa Evanghelie” in toata stradania lui de a implini cu viata Biblia si este “adventist” pentru ca-L iubeste pe Isus si-L asteapta sa vina sa ne ia la cer.”

O caracterizare asemanatoare am auzit mai tirziu si despre Domnul Isus, care, zicea un american, s-a botezat la Ioan Baptistul, a primit Duhul Sfint, a trait dupa Evanghelie, credinta cea adevarata, ne-a trimis pina la marginile pamantului si asteapta cu nerabdare clipa cand va bea din nou paharul de vin al legamintului la masa la care va sta impreuna cu noi in Imparatia viitoare. Numai "copilaria noastra" spirituala ne amageste sa ne impartim in cete si sa ne justificam rautatea prin acest joc al “numelor” care ne dezbina: “eu sint al lui Pavel, eu sint al lui Chifa, eu sint al lui Apolo si eu sint al lui Christos.”

Tinind seama de ceea ce cred cei ce practica astazi in adunari vorbirea in limbi, numele pe care s-ar cadea sa-l poarte ei, spre deosebire de toate celelalte biserici, ar trebui sa fie mai degraba acela de “corintinieni” sau continuatori ai practicii din bisericia din Corint.

Intr-adevar, vorbirea in limbi care a constituit o problema dezbatuta de Pavel in Biserica din Corint este de fapt vorbirea care se practica astazi in bisericile numite “penticostale”. Aceste limbi noi din Corint, spre deosebire de cele de la Rusalii, sint prezentate ca “neintelese” si “tainice”(1 Cor.14:2,9-11,19).



II. Validarea rationala

Sa vedem acuma cum explica unii dintre promotorii “vorbirii in limbi” aceasta practica:

1. Exista unii care spun ca “vorbirea in limbi” neinteleasa de noi astazi ar fi de fapt revenirea la limba vorbita de oameni inainte de Turnul Babel.

Aceasta teorie incearca sa strecoare ideea ca Rusaliile au readus vremea unitatii neamului omenesc inaintea lui Dumnezeu prin intoarcerea la o limba comuna unica. Este adevarat ca toti cei care se intorc la Domnul se intorc la unitatea organica a familiei lui Dumnezeu, dar nicaieri in Scriptura nu ni se spune ca s-a suspendat decretul de impartire a omenire in Neamuri care sa vorbeasca limbii diferite. Biserica este alcatuita din Evrei, greci si barbari (straini dintre Neamuri). Chiar ceea ce s-a petrecut la Rusalii ne spune ca Dumnezeu, departe de a unifica Biserica printr-o limba comuna, a hotarit ca ucenicii sa primeasca abilitatea de a vorbi in diversele limbi ale Neamurilor.

2. Altii spun ca, dimpotriva, “vorbirea in limbi” ar fi limba pe care o vor vorbi toti copiii lui Dumnezeu in vesnicie.

Chiar si aceasta contrazicere din tabara celor care practica “vorbirea in limbi” este suficienta pentru a ne convinge ca ceva nu este clar cu aceasta invatatura.

Care ar fi motivul pentru care Dumnezeu ne-ar da astazi acces la o limba pe care nu o vom vorbi decit in vesnicie? Si apoi cum se face ca avind accesul la ea, “nu ne putem intelege unul cu celalalt” ?

Daca am spune ca ea ni se da doar pentru a putea comunica cu Dumnezeu, atunci de ce ne-ar trebui acest lucru de vreme ce Dumnezeu intelege toate limbile vorbite pe pamint? Hotarit lucru, este greu sa accepti o asemenea explicatie.

3. Exista unii care spun ca “vorbirea in limbi” este pentru rugaciune, in timp ce vorbirea curenta este pentru proorocie.

Lasind la o parte faptul ca lipseste un text biblic pentru a sustine aceasta delimitare, trebuie sa atragem atentia ca rugaciunea noastra primeste ajutor nu prin formularea cererilor noastre intr-o limba neinteleasa, ci prin “suspinurile negraite” ale Duhului Sfint, “caci nu stim cum sa ne rugam” (Romani 8:26).

A incerca sa spui ca “vorbirea in limbi” este de fapt graiul Duhului, inseamna a complica si mai mult situatia, caci Pavel ne spune ca aceste suspine sint “negraite”!

4. O alta parere este aceea ca “vorbirea in limbi” ar fi de fapt graiul ingerilor si ca cei credinciosi o primesc pentru a avea acces in lumea adorarii lui Dumnezeu.

Trebuie sa recunoastem ca aceasta parere suna foarte frumos pentru cel ce doreste din toata inima sa i se inchine Domnului intr-un mod cit mai placut. Totusi, lipseste orice referire la asa ceva in relatarile Scripturii. Inchinaciunea este mai mult o problema a inimii, decit una a limbajului. Nu faptul ca avem un limbaj insuficient ne impiedica sa-i fim placuti lui Dumnezeu, ci faptul ca mai avem inca o inima impartita. Si apoi, Dumnezeu doreste de la noi o inchinaciune a oamenilor, nu una a ingerilor. Ingerii sint fiinte cu alte experiente si cu alte simtaminte decit ale noastre. Inchinaciunea lor este si va fi deosebita de a noastra. Dupa inviere, noi vom fi reasezati in structura lumilor lui Dumnezeu intr-o stare “mai presus de ingeri”. In timp ce ei vor ramine duhuri slujitoare, noi vom fi chemati sa domnim impreuna cu Christos. Limba ingerilor nu ni se potriveste noua, caci noi am primit statutul de copii ai lui Dumnezeu.

5. Exista parerea ca “vorbirea in limbi este forma cea mai inalta de inchinaciune posibila, un fel de traire extatica a partasiei cu Dumnezeu.”

Aceasta parere isi gaseste suport in chiar terminologia folosita de apostolul Pavel pentru a descrie fenomenul din Corint. Cei ce “vorbeau in limbi” treceau dincolo de granitele aflate sub controlul mintii omenesti:

“Fiindca, daca ma rog in alta limba, duhul meu se roaga, dar mintea mea este fara rod” - 1 Cor.14:14

Cel ce practica aceasta forma de inchinaciune se bucura de o implinire launtrica:

“Cine vorbeste in alta limba, se zideste pe sine insusi” - 1 Cor.14:4

Dar intre el si cei aflati in preajma lui nu puteau exista nici un fel de forme de comunicare:

“Altmintrelea, daca aduci multumiri cu duhul, cum va raspunde “Amin” la multumirile pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, cind el nu stie ce spui? Negresit, tu multumesti lui Dumnezeu foarte frumos, dar celalalt nu ramine zidit sufleteste”- 1 Cor.14:16-17

Ca “vorbirea in limbi” este o forma extatica de traire o arata si faptul ca ea nu este limitata la perimetrul Bisericii crestine. Inca din cele mai vechi timpuri, in aproape toate religiile, vrajitorii, magii, oracolele si ghicitorii au practicat caderea in transa extatica. In acele stari ei primeau si transmiteau “mesaje” din alte sfere.

In cartea 1 Imparati, la capitolul 18 ni se arata aceasta practica la preotii lui Baal:

“Ei au strigat tare, si, dupa obiceiul lor, si-au facut taieturi cu sabiile si cu sulitele, pina ce a curs singe pe ei. Cind a trecut amiaza, au aiurat, pina cind se aducea jertfa de seara” (18:28-29).

Si astazi, cei care practica budismul, islamismul si alte forme de religii orientale practica “vorbirea in limbi”.

Este ceva rau cu extazul religios? Au gresit corintenii de atunci si zelosii de astazi in aceasta privinta? Iata o incercare de raspuns:

III. Validitatea apostolica

a. Apostolul Pavel aseaza o ordine valorica a practicilor din adunare. Spre deosebire de “invatatorii” de astazi care aseaza vorbirea extatica in fruntea ierarhiei manifestarilor duhovnicesti, Pavel scrie clar ca “proorocia” (vorbirea coerenta despre lucrurile Imparatiei lui Dumnezeu) este mai importanta decit vorbirea in alte limbi:

“Cine prooroceste este mai mare decit cine vorbeste in alte limbi” (1 Cor.14:5)

Extazul religios nu este asadar maximul de inchinaciune pe care il doreste Pavel in adunarile crestine. El priveste trairile extatice ca pe ceva de mai putina insemnatate:

“Urmariti dragostea. Umblati si dupa darurile duhovnicesti, dar mai ales sa proorociti. In adevar, cine vorbeste in alta limba, nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu; caci nimeni nu-l intelege, si, cu duhul, el spune taine. Cine prooroceste, dimpotriva, vorbeste oamenilor, spre zidire, sfatuire si mingiiere. Cine vorbeste in alta limba se zideste pe sine; dar cine prooroceste, zideste sufleteste Biserica” - 1 Cor.14: 1- 4

Apostolul Pavel priveste vorbirea in limbi ca pe ceva ce trebuie scos din timpul de partasie colectiva si restrins la inchinarea individuala de acasa:

“Cine vorbeste in alta limba se zideste pe sine insusi”

“Daca nu este cine sa talmaceasca, sa taca in Biserica”-1 Cor.14:4, 28

Corintenii abuzau de aceasta “vorbire in alte limbi” considerind extazul o forma superioara de inchinaciune. Corectia pe care le-a facut-o Pavel atunci se potriveste si pentru cei care fac aceiasi gresala astazi.

b. Apostolul Pavel caracterizeaza vorbirea in limbi ca pe ceva ce poate semana confuzia:

“In adevar fratilor, de ce folos v-as fi eu, daca as veni la voi vorbind in alte limbi, si daca cuvintul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunostinta, nici proorocie, nici invatatura? Chiar si lucrurile neinsufletite, care dau un sunet, fie un fluier sau o alauta: daca nu dau sunete deslusite, cine va cunoaste ce se cinta cu fluierul sau cu alauta? Si daca trimbita da un sunet incurcat, cine se va pregati de lupta? Tot asa si voi, daca nu rostiti cu limba o vorba inteleasa, cum se va pricepe ce spuneti? Atunci parca ati vorbi in vint. Sint multe feluri de limbi in lume, totusi niciuna din ele nu este fara sunete intelese. Dar daca nu cunosc intelesul sunetului, voi fi un strain pentru cel ce vorbeste, si cel ce vorbeste, va fi un strain pentru mine”-1 Cor.14:6-11),

c. Pavel prezinta vorbirea in limbi de la Corint ca pe ceva ce poate fi o pricina de poticnire pentru altii:

“Deci, daca s-ar aduna toata Biserica la un loc, si toti ar vorbi in alte limbi, si ar intra si de cei fara daruri, sau necredinciosi, n-ar zice ei ca sinteti nebuni ?” - 1 Cor.14:23

d. Pavel exclude “vorbirea in limbi” din viata de rugaciune comuna a Bisericii.

Rugaciunea in comun nu poate fi o rugaciune in care fiecare sa vorbeasca in limbi straine. A avea ceva in comun inseamna a fi partas la ceea ce fac ceilalti. Daca ne-am ruga toti cu voce tare, in acelasi timp, rugaciunea noastra n-ar mai fi “comuna”, ci doar niste rugaciuni individuale practicate in acelasi loc.

Trairea extatica te separa de ceilalti din jur. Numai o rugaciune rostita intr-un limbaj inteles de cei din jur poate deveni “comuna” fiind impartasita de cei care asculta si care sint chemati sa se asocieze cu cel ce se roaga spunind “Amin”:

“Daca aduci multumiri cu duhul, cum va raspunde “Amin” la multumirile, pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, cind el nu stie ce spui?” - 1 Cor.14:16

“In Biserica, voiesc mai bine sa spun cinci cuvinte intelese, ca sa invat si pe altii, decit sa spun zece mii de cuvinte in alta limba”- 1 Cor.14:19

e. Apostolul Pavel subliniaza superioritatea inchinaciunii in care mintea credinciosului este activa.

Dumnezeu ne-a dat ceea ce nu a dat niciunei alte vietuitoare de pe pamint: ratiune. Ea este dovada ca ne tragem mai mult din Dumnezeu decit din lumea animalelor. Mintea umana este sediul personalitatii, pupitrul de comanda al actiunilor noastre, depozitarul amintirilor noastre si instrumentul de cercetare si de patrundere in lumea minunata a lui Dumnezeu. Nu exista nimic mai minunat in fiinta noastra. Orice alta activitate este o activitate inferioara activitatii mentale. Nu este de mirare ca Pavel isi exprima retinerea fata de importanta unei activitati desfasurate in cadrul Bisericii in care tocmai mintea sa fie neglijata. Dupa parerea lui asa ceva trebuie neaparat corectat si readus intr-o perspectiva corecta:

“Fiindca, daca ma rog in alta limba, duhul meu se roaga, dar mintea mea este fara rod. Ce este de facut atunci?” - situatia nu trebuia tolerata - “Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi cinta cu duhul, dar voi cinta si cu mintea” - 1 Cor.14:14 -15

Chiar si in judecarea mesajelor predicate in adunare, mintea este arbitrul pe care Pavel il vrea la lucru:

“Cit despre prooroci, sa vorbeasca doi sau trei, si ceilalti sa judece” - 1 Cor.14:29

Cit de departe au alunecat cei care astazi pun “indemnurile profetice” pe un piedestal atit de inalt incit n-au voie sa fie judecate rational si nici macar chestionate?

Extazul nu poate fi pus in limitele ordonate ale gindirii. El “sare din matca” si se revarsa creind neorinduiala. Acesta este motivul pentru care Pavel incheia pasajul din 1 Corinteni cu citeva sfaturi adresate mintii (ratiunii) celor ce-l asculta:

“Duhurile proorocilor sint supuse proorocilor” - deci nu va lasati tiriti de impulsuri extatice cautind scuze in credinta ca extazul este superior ratiunii - “caci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorinduielii, ci al pacii, ca in toate Bisericile sfintilor”

“Daca crede cineva ca este prooroc sau insuflat de Dumnezeu, sa inteleaga ca ce va scriu eu, este o porunca a Domnului. Si daca cineva nu intelege, sa nu inteleaga!”

“Dar toate sa se faca in chip cuviincios si cu rinduiala” - 1 Cor.14:32-33, 37, 38, 40)

CONCLUZIE:

Sa ne intelegem bine, in Corint, apostolul Pavel nu interzice “vorbirea in limbi”. El cauta insa sa o prezinte intr-o lumina corecta, indreptind greselile si corectind abuzurile.

Biserica din Corint a fost o Biserica plina de probleme. La lipsa de crestere, la imoralitate, la certurile de partide, la duhul de judecata si la idolatria inca prezenta in Biserica, corintenii mai adaugau si o alergare dupa supranaturalul unei vorbiri extatice!

Prin ceea ce le-a scris, Pavel a cautat sa-i scoata din superficialitate si sa-i indrepte inspre rinduiala si maturitate. Chemarea lui Pavel a fost necesara si insistenta. Pericolul care-i pastea pe cei din Corint era ca in trairea “extazului”, cu paznicul mintii adormit, sa cada prada inselatoriilor duhurilor demonice.

Fara a fi nenatural sau rau in sine, extazul “vorbirii in limbi” poate deveni mediul periculos al influentelor duhurilor inselatoare. Este mult mai bine sa te stii in siguranta la adapostul mintii pe care ne-a dat-o Dumnezeu.

Ancorata in revelatia Scripturii, mintea trebuie sa fie implicata in toate deciziile vietii. Daca n-ar fi fost asa, Dumnezeu nu ne-ar mai fi lasat Biblia scrisa, ci ne-ar fi calauzit printr-un fel de revelatie continua si personala primita sub stare de transa, in momente de exaltare a duhului. Dumnezeu ne-a dat insa Scriptura. Dumnezeu ne-a dat ratiunea. Si tot Dumnezeu ni l-a daruit si pe apostolul Pavel, pentru ca prin el sa fim invatati despre ceea ce vrea si ceea ce nu vrea El sa vada intamplandu-se in Biserica.

Daniel Branzai






  MENIU PRINCIPAL


  RESURSE GRATUITE


  GALERIE FOTO

In asteptarea petitorilor...

  RECOMANDARI



  RETEA SITE-URI


  PARTENERI
  STATISTICI SITE
 » total afisari: 3378915
 » vizite unice: 383476
 » vizitatori online: 5

  DIVERSE/PROMO
 
gradinita crestina Samariteanul